Cosmeticele hipoalergenice indicate in alergia la cosmetice

dermatita de contact

Alergia la produsele cosmetice este destul de frecvent intalnita. Procentul femeilor diagnosticate este de ~ 10%, dar numarul real este mult mai mare. Foarte multe reactii alergice usoare sunt tratate, fara a consulta medicul alergolog. Cosmeticele pot da reactii alergice, la orice varsta. Dar cu ce inlocuim un cosmetic la care am facut alergie? Este nevoie de un produs “safe” care sa nu produca reactii alergice, un produs cosmetic hipoalergenic.

Ce este un cosmetic?

Cosmeticele sunt produse topice care sunt necesare infrumusetarii, protectiei si igienei personale. Aceste doua scopuri pentru care au fost produse cosmeticele, trebuie sa se realizeze fara a altera functia si structura pielii. Categoria cosmeticelor este una destul de mare si cuprinde cosmetice make-up (creme emoliente, fond de ten, pudra, mascara, fard de pleoape, etc), produse de igiena (sapun, sampon, pasta de dinti, etc), parfumuri, deodorante, etc.

Ce sunt cosmeticele hipoalergenice?

Conform FDA (food and drug administration), cosmeticele hipoalergenice sunt numite acele produse care dau cele mai putine reactii alergice. Cosmeticele hipoalergenice ar trebui sa fie acele produse care nu contin cei mai frecventi alergeni: conservanti, coloranti, parfumuri, metale, etc. Aceste cosmetice hipoalergenice sunt recomandate persoanelor care fac alergie la cosmeticele obisnuite sau nu tolereaza, se irita de la cosmeticele obisnuite. Exista alternativa hipoalergenica atat pentru cosmeticele make-up, cat si pentru cele de igiena personala.

Cele mai cunoscute produse hipoalergenice sunt produsele cosmetice care protejeaza si hidrateaza pielea, cremele emoliente si cele de igiena folosite in special de catre bebelusii si copiii cu piele alergica.  Aceste produse hipoalergenice nu contin parfumuri, parabeni, conervanti si alte substante care sa irite pielea.

Ca si produsele hipoalergenice pentru copii, se gasesc cosmetice hipoalergenice si pentru adulti si aici ma refer la produse make-up, aftershave-uri, deodorante, etc. Alergia la mascara si fard de pleoape este frecvent intalnita, iar aceste produse hipoalergenice sunt tot mai solicitate de catre aceste femei. De asemenea, deodorantele hipoalergenice sunt o solutie pentru persoanele care nu tolereaza sau fac alergie la deodorantele clasice. Fondul de ten, pudra pot da si ele reactii alergice, iar laboratoarele de cosmetologie au gasit o solutie pentru femeile care nu tolereaza produsele obisnuite sau fac alergie la ele.

Care sunt alergenii din cosmetice care dau frecvent alergie?

Alergenii care dau frecvent reactii alergice la cosmetice sunt:

  • parfumurile
  • conservantii si aditivii
  • colorantii
  • latex
  • metale: nichel, crom, cobalt, crom, etc

 Cum se manifesta alergia la cosmetice?

Cea mai comuna reactie alergica la cosmetice este dermatita de contact. Si anume, la nivelul zonei expuse la produsul cosmetic pielea se inroseste, apar bubite sau chiar vezicule mici, piele devine iritata si apare mancarimea sau chiar senzatia de arsura. Adesea, zona expusa se poate umfla. Dermatita de contact iritativa este intalnita la 80% din cazuri si poate aparea imediat dupa expunerea la cosmetic (daca alergenul este unul puternic) sau la zile-saptamani de folosire, in cazul unui alergen slab. Dermatita de contact alergica apare de regula la 12-48 ore de la expunere. Reactia alergica apare de regula dupa a doua, a treia sau mai multe folosiri ale cosmeticului. Este necesar acest timp pentru a se sensibiliza pielea la alergen.

Persoanele cu astm bronsic pot prezenta tuse, respiratie grea sau senzatie de sufocare prin inhalarea aerosolilor, in cazul alergiei la parfumuri. Vaporii de parfum pot afecta persoanele sensibile la parfumuri si pe cele cu rinita alergica.

Alteori alergia la cosmetice se poate manifesta prin urticarie si rareori prin reactie anafilactica. Au fost descrise cazuri care au dezvoltat anafilaxie dupa contactul cu PPD (parafenilendiamina) un alergen din fixativul de par.

Unde ma adresez, daca fac alergie la cosmetice?

Alergia la cosmetice necesita consult alergologic. Medicul alergolog dupa consult, va efectua testare cutanata patch, pentru a descoperi alergenul care a produs reactia alergica.

Testarea patch consta in aplicarea unor plasturi cu alergenii cei mai frecventi intalniti in produsele cosmetice. Acesti plasturi se aplica pe brat sau pe spate si se mentin 48 de ore, apoi se desprind si se citeste rezultatul la 48 de ore, la 72, 96 de ore uneori chiar si dupa 1 saptamana. Este foarte important sa descoperiti cauza alergiei, pentru a putea evita pe viitor produsele care contin alergenul.

Tratamentul alergiei la cosmetice

  1. Evitarea contactului cu alergenul este cel mai important lucru care trebuie facut. De aceea, trebuie efectuata testarea patch.Cititi cu atentie ingredientele produselor cosmetice, pentru a evita cumpararea unui produs care sa contina alergenul cauzator de alergie.
  2. Inlocuirea produsului cosmetic cu un altul hipoalergenic, care sa nu contina cei mai comuni alergeni si care sa aibe cel mai mic risc de a da reactii alergice sau iritative.
  3. Tratarea imediata a simptomelor, in functie de severitatea lor.

Articole asemanatoare

Comentarii (2)

Buna ziua.
Va contactez pe aceasta cale, cerandu-va un sfat pentru problemă apărută la cei doi ochi. Intampin o problema in ultimile trei săptămâni care consta in:
– inflamarea ochilor, înroșirea lor însoțite de mâncărime și senzația de nisip in ochi. Acesta îmi crează un deziconfort maxim. Am incercat o serie de metode: nu mă mai machez, mă dau cu crema de galbenele pe pleoapa superioara, mă spăl cu apa cu argint coloidal. Va rog mult daca îmi mai puteți da unele sfaturi. Nu sunt adepta folosirii antibioticelor, sau altor produse agresive.
Mulțumesc ancipiat!

Buna ziua, consultati un medic alergolog pentru a exclude alergii la alergenii din aer si testare a cosmeticelor in cazul in care exista suspiciune de dermatita de contact. Multa sanatate!

Lasa un comentariu

Siteul nostru utilizează cookie-uri in vederea îmbunătățirii experienței dvs. de navigare.