Astm bronsic la copii
Astmul bronsic este frecvent intalnit in randul copiilor. Diagnosticul de astm bronsic la copii, este frecvent intalnit la cei cu istoric familial de alergie sau astm bronsic. Astmul bronsic este o boala cronica, care afecteaza bronhiile. Inflamatia cronica produce edem si secretii vascoase, ingustand calibrul bronhiilor. Acest lucru se manifesta clinic prin tuse seaca, predominant dimineata si seara, dar si la efort, respiratie grea si suieratoare (wheezing), senzatie de sufocare, etc.
Cauze de astm bronsic la copii
La copii, astmul este frecvent indus de viroze respiratorii si de alergii. Risc mai mare de a dezvolta astm bronsic la copii au cei:
- cu istoric familial de alergie sau astm bronsic
- cu istoric personal de atopie (dermatita alergica, alergie alimentara, alergie respiratorie)
- care locuiesc in medii aglomerate, poluante sau cei care sunt expusi la fumul de tigara
- cu obezitate
- expusi devreme la viroze respiratorii (cei cu varsta sub 3 ani care frecventeaza colectivitati)
Copiii care prezinta astm bronsic declansat de viroze respiratorii, au sansa de a scapa pana la varsta de adult. Aproximativ 2/3 din copiii cu astm indus viral scapa de astm pana la varsta de adult. Cei alergici, au risc mai mare de a ramane astmatici, tocmai datorita factorului alergic. Daca se intervine devreme cu tratament de desensibilizare alergica si copiii cu astm alergic pot scapa de astm bronsic.
Cum stiu daca copilul are astm bronsic?
Diagnosticul de astm bronsic la varsta mica este stabilit mai mult clinic. Simptomele sunt persistente: tuse seaca dimineata, seara si/sau dupa efort, wheezing, respiratie grea. Diagnosticul de astm bronsic se poate stabili dupa varsta de 5 ani. Copiii cu varsta peste 5 ani, pot efectua spirometrie, investigatie care arata o modificare a fluxului de aer expirat. Testarea alergologica, atat cutanata, cat si determinarea anticorpilor de alergie din sange, se pot realiza chiar si la varste mici (< 1 an).
Este foarte important ca parintii sa se prezinte la medicul specialist, daca simptomele respiratorii persista timp indelungat, frecvent dupa o viroza respiratorie sau in anumite conditii. Cel mai frecvent parintii observa relatia “cand mergem la bunici la tara, copilul tuseste si respira greu, adesea dimineata si noaptea”. Aceasta observatie este foarte utila medicului alergolog, deoarece sunt foarte frecvente cazurile de astm bronsic alergic la acarienii din praful de casa, alergeni care se gasesc frecvent in casele vechi. Acarienii din praful de casa se gasesc predominant in saltele, perne cu pene, jucarii de plus. Reducerea contactului se poate realiza prin folosirea huselor de pat si de perna antialergice si antiacarieni certificate ca fiind antialergice. Jucariile de plus se recomanda sa fie spalate la peste 60 grade C.
Ca si sfat pentru parinti, mai ales pentru cei care sunt alergici sau au astm bronsic: daca copilul prezinta simptome respiratorii care nu cedeaza, dupa multiple incercari terapeutice, consultati medicul alergolog! Poate fi vorba de o alergie sau chiar un astm bronsic. Diagnosticul la timp si administrarea precoce a tratamentului, reduce riscul de complicatii dintre care cea mai de temut este criza de astm bronsic si suprainfectia.
Programeaza un consult alergologic