Vitamina D si alergiile
Alergiile sunt in crestere progresiva, atat in randul adultilor, cat mai ales la copii. Au fost evaluati mai multi factori care ar putea fi implicati in favorizarea aparitiei alergiilor, printre care si vitamina D. Factorii genetici, ereditatea, poluarea, curatenia excesiva, consumul crescut de alimente neadecvate, consumul ridicat de medicamente, fumatul, etc. au un rol in aparitia alergiilor.
Vitamina D, ce este si ce rol are?
Asa cum ii spune si numele, este o vitamina, care poate fi preluata din alimente sau sintetizata de piele prin expunere la soare. Alimentele bogate in vitamina D sunt pestele gras, uleiul de peste, ficatul, galbenusul de ou, lactatele.
Expunerea la soare favorizeaza producerea de vitamina D. Este foarte important ca pielea sa nu fie protejata cu creme cu FPS mare, deoarece s-a observat ca impiedica producere de vitamina D. Dar, totusi, pielea trebuie protejata de razele solare daunatoare si atunci este necesara protectia solara. Se recomanda ca atunci cand soarele nu este arzator, dimineata pana la ora 11:00, pielea sa fie data cu crema cu SPF 15. Intre 11:00 – 16:00, nu se recomanda expunerea la soare, existand riscul de arsuri sau alergii solare. Ce este important de retinut este ca, expunerile scurte si dese la soare favorizeaza producerea de vitamina D. Chiar si in perioadele reci cu soare, daca sunt expuse antebratele, se produce vitamina D.
Sfat de luat acasa: petreceti timp afara, in aer liber, pentru a produce vitamina D in mod natural.
Rolul vitaminei D este de a ajuta absorbtia de calciu si fosfor, minerale necesare pentru oase, muschi si dinti sanatosi. Vitamina D este un imunomodulator avand un rol protector atat pentru imunitatea adaptativa cat si pentru cea innascuta. Deficitul de vitamina D este corelat frecvent cu o incidenta mare a atopiei, astmului bronsic si alergiilor alimentare.
Deficitul de Vitamina D, rol in alergii si astm bronsic
De-a lungul timpului s-au efectuat multe studii, pentru a observa care este rolul vitaminei D in alergii si astm bronsic. Deficitul de vitamina D in tarile industrializate este in crestere, probabil datorita unei diete necorespunzatoare si sedentarismului asociat cu reducerea expunerii la soare. Deficitul de vitamina D duce la o dereglare a balantei limfocitare Th1 / Th2, cu rol in aparitia alergiilor. De asemenea, exista o corelare semnificativa intre deficitul de vitamina D si infectiile respiratorii, favorizand astfel exacerbarile astmului bronsic. Se stie ca astmul bronsic este frecvent indus de catre infectii virale respiratorii. La copiii cu varsta de pana la 6 ani s-a observat o incidenta mai mare a deficitului de vitamina D si a astmului, de aceea, se recomanda administrarea de vitamina D (~500IU/zi) pe langa medicatia antiastmatica.
Deficitul de vitamina D in sarcina a fost asociat cu o crestere a incidentei alergiilor la copii, de aceea trebuie suplimentare cu vitamina D la gravide. Se va monitoriza titrul de vitamina D, deoarece nici excesul de vitamina D nu este de dorit, atat pentru mama cat si pentru copil
Expunerea la soare este benefica atat pentru adulti cat mai ales pentru copii, favorizeaza formarea de vitamina D. Vitamina D ne mentine sistemul osos sanatos, stimuleaza imunitatea si previne aparitia alergiilor. Petreceti cat maimult timp in aer liber.
Va mulțumim pentru ajutorul oferit celor din jur!
Ma bucur ca v-am putut fi de ajutor! Multa sanatate!