Sezonul polenurilor a inceput
Vremea frumoasa de primavara se arata, iar odata cu ea incep sa polenizeze si primii pomi. Pomii timpurii care dau alergie primavara sunt: mesteacanul, salcia, arinul, alunul si mai apoi teiul si plopul.
Pe scurt in acest articol
Este bine de stiut ca, daca iarna este calduroasa, plantele vor incepe sa polenizeze mai devreme. Tot mai devreme, vor incepe si alergiile. Anotimpurile au inceput sa fie mai blande, la noi in tara. In ultimul timp avem parte de o perioada calduroasa mai lunga, incepand din martie pana in noiembrie.
Poluarea din marile orase contribuie si ea la o crestere a polenizarii plantelor, de aceea persoanele care locuiesc in orase sunt mai expuse si dezvolta mai des alergii la polen.
Ce plante dau alergie primavara?
Plantele care dau alergie primavara devreme sunt pomii de primavara. Acesti pomi timpurii, nu sunt cei care infloresc, asa cum crede multa lume. Pomii care dau alergie primavara sunt salcia, mesteacanul, fagul, stejarul, arinul si alunul. Pomii de primavara tarzie care dau alergii sunt plopul si teiul.
Pomii si plantele care fac flori nu sunt asa alergenice ca si cele fara flori. Polenul lor este transportat de catre insecte si nu prin curentii de aer ca cel al plantelor fara flori.
Polenul de mesteacan este implicat cel mai frecvent in alergiile de primavara. Persoanele alergice la mesteacan pot dezvolta alergie si la unele alimente ca: morcov, telina, mere, piersici, cirese, caise, pere prune, alune, arahide.
Care sunt simptomele de alergie la polenurile de primavara?
Persoanele alergice la polenurile de pomi timpurii pot dezvolta rinita alergica, rinoconjunctivita alergica, astm bronsic sau sindrom alergic oral.
Rinita si conjunctivita alergica apar de regula impreuna si se manifesta prin: nas infundat, stranut repetat, mancarime de nas si de ochi, inrosire a ochilor, secretii nazale apoase. Uneori poate aparea tuse, data de secretiile postnazale care irita gatul.
Sindromul alergic oral apare la unele persoane alergice la polen dupa consumul unor alimente inrudite cu acel polen. Exemplul clasic – alergia la polen de mesteacan asociata cu simptome de alergie dupa consumul de mere. Dupa consumul de mere crude, in jurul gurii, adesea pot aparea eritem (inrosire), mancarime de buze, in gat. Unele persoane se pot umfla la buze sau pot face urticarie dupa consumul de mere. In aceste cazuri se recomanda consumul acestor alimente preparate termic, nu crude.
Astmul bronsic se manifesta prin tuse seaca, respiratie grea si suieratoare, wheezing dupa expunerea la polenul pomilor timpurii.
Ce trebuie sa fac daca am simptome de alergie la polenurile de primavara?
Daca aveti simptome de alergie la polenurile de primavara, trebuie sa consultati medicul alergolog. Testarea cutanata la alergenii din aer va confirma alergia. Testul nu este dureros si rezultatul se citeste in 15 minute.
De ce trebuie stiut la ce sunteti alergic?
Deoarece puteti beneficia de tratament curativ, imunoterapie. Tratamentul alergiilor respiratorii este mai mult decat medicatia simptomatica. Imunoterapia este un tratament care are ca scop sa vindece alergia, cel putin pe o perioada de 20 – 30 ani. Este important sa stiti la ce sunteti alergic, tocmai pentru a lua masuri de evitare si terapeutice corespunzatoare. Medicul alergolog va poate recomanda imunoterapia pentru polenul de pomi timpurii. Acest tratament, imunoterapia, se incepe in afara sezonului polenic. Pentru alergica la mesteacan de exemplu, se va incepe cu 2 – 4 luni inainte de luna martie.
Exista doua tipuri de imunoterapie pentru alergia la polenul de pomi timpurii: subcutanata si sublinguala. Imunoterapia subcutanata se administreaza in doze progresiv crescande in primele 2 luni, apoi lunar timp de 3 ani. Imunoterapia sublinguala consta in aplicarea unor picaturi sub limba, cu 4 luni inainte de sezonul polenic si in sezon, apoi se opreste. Urmatorii 2 ani se va relua exact la fel ca si in primul an.
Rezultatele sunt foarte bune, pacientii observa ameliorarea simptomelor inca din primul an de terapie. Discuta cu medicul alergolog despre acest tratament si urmeaza-i sfatul.